Căprioarele sunt mamifere rumegătoare cu copite care formează familia Cervidae și care au apărut pentru prima oara acum 7 – 9 milioane de ani, în epoca Miocenă.
Căprioarele se hrănesc cu diverse ierburi, arbuști, copaci și licheni. Au stomacuri mici, nespecializate ca alte animale rumegătoare și cerințe nutriționale ridicate. În loc să mănânce și să digere cantități mari de alimente fibroase de calitate scăzută, cum fac, de exemplu, oile și bovinele, căprioarele selectează lăstari ușor digerabili, frunze tinere, ierburi proaspete, crenguțe moi, fructe, ciuperci și licheni. Totodată, masculii necesită o cantitate mare de minerale, cum ar fi calciu și fosfat, pentru a susține creșterea coarnelor, iar acest lucru necesită o dietă bogată în nutrienți. Există chiar și unele mențiuni despre căprioare care s-au angajat în activități carnivore, cum ar fi consumul de pesti alewive moarti de-a lungul malurilor lacului sau distrugerea unor cuiburi de pasari.
Majoritatea masculilor (cerbii) posedă coarne, spre deosebire de femele care în general nu au. Acestea sunt menite în primul rând succesului reproductiv prin selecție sexuală și luptei. Dinții de pe coarne creează șanțuri care permit coarnelor altui mascul să se blocheze în poziție. Acest lucru le permite masculilor să lupte fără a risca rănirea feței. Coarnele sunt corelate cu poziția unui individ în ierarhia socială și cu comportamentul acestuia. De exemplu, cu cât coarnele sunt mai grele, cu atât este mai mare statutul individului în ierarhia socială iar masculii cu coarne mai mari tind să fie mai agresivi și mai dominanți față de celilalți. Totodată, coarnele pot fi un semnal al calității genetică; masculii cu coarne mai mari în raport cu dimensiunea corpului tind să aibă rezistență crescută la agenți patogeni și capacitate de reproducere mai mare.
Cerbii apar în artă începând cu picturile rupestre din paleolitic și au jucat un rol în mitologie, religie și literatură de-a lungul istoriei, precum și în heraldică, cum ar fi cerbul roșu care apar în stema Ålandului. Importanța lor economică include utilizarea cărnii lor ca vânăt, a pielii ca piele moale și puternică și coarnele lor ca mânere pentru cuțite. Vânătoarea de căprioare a fost o activitate populară încă din Evul Mediu și rămâne și astăzi o resursă pentru multe familii.
