Cum îmi dau seama dacă o fosilă este autentică?
Atunci când vorbim despre specimene de fosile, cele mai frecvente întrebări sunt legate de autenticitatea lor şi de cum putem să ne dăm seama dacă sunt originale sau copii. Multor persoane le vine greu să creadă faptul că pot ţine în mâna un adevărat exponat de muzeu, vechi de milioane de ani. Această neîncredere poate să oprească multe persoane din a începe propria lor colecţie de fosile, aşa că este important de ştiut care sunt considerentele după care putem determina dacă un specimen este autentic sau nu.
Tipuri de “falsuri” la specimenele de fosile
Înainte de a vorbi despre cum să ne dăm seama dacă o fosilă este autentică sau nu, trebuie să stabilim exact ce înseamă “fals”. Mai jos urmează o lista de modificări şi reconstituiri aduse specimenelor de fosile, care variază de la acţiuni normale de îmbunătăţire, până la tentative de falsificare:
- Reparaţii – foarte multe fosile sunt fracturate sau deteriorate în momentul recoltarii din pământ, iar cei care le recondiţionează folosesc Paleobond (un fel de superglue cu diferite consistenţe, special pentru fosile) pentru a repara specimenele. Acest tip de reparaţii (“reparaţii de teren”) sunt foarte normale şi de aşteptat.
- Restaurări – în timpul procesului de preparare, anumite părţi ale fosilei pot să lipsească, iar preparatorii pot restaura specimenul, adică pot completa sau recreea părţile lipsă. Acest lucru se face, de obicei, prin sculptarea şi ataşarea părţilor lipsă (ex: ţepii unui trilobit spinos) sau prin umplerea unei crăpături (de ex. într-un os) cu lipici, epoxy sau ceară. Nu este nimic rău cu aceste completări cât timp ele sunt aduse la cunoştinţa cumpărătorului.
- Îmbunătăţiri – o serie de îmbunătăţiri sunt de multe ori realizate pe un specimen de fosilă, precum vopsirea sau lustruirea. Cu toate că specimenele îmbunătăţite sunt în continuare fosile originale, aceste tipuri de tratamente le reduc considerabil valoarea ştiinţifică, dar le îmbunătăţesc aspectul pentru colecţionari (de ex. amoniţii lustruiţi, orthoceras lustruiţi).
- Specimene compozite – anumiţi preparatori si colecţionari pot să ansambleze părţi de la diferite animale de aceeaşi specie (de ex. degetele sau falangele de la gheara unui dinozaur) într-un singur specimen complet. Acest tip de specimene de fosile compozite sunt comune şi adeseori găsite in muzee, ele ajutând publicul să vizualizeze animalul în lipsa unui specimen complet. Nu este nimic în neregulă cu specimenele compozite, dar comercianţii ar trebui să aducă la cunostinţa cumpărătorului faptul că fosila este compozită înainte de achiziţie.
- Reconstrucţii – specimenele de fosile mari, precum cele de dinozaur, sunt cel mai adesea găsite dezarticulate. Aceste specimene originale, dar incomplete, pot avea părţile lipsă (ex: o secţiune a vertebrei sau un femur) fabricate în totalitate din răşină sau os fosilizat zdrobit. Aceste părţi completate sunt numite reconstrucţii. În mod asemănător, membrele sau înotătoarele lipsă de la fosilele de Keichozaur din China pot fi pur şi simplu pictate pe piatră. La fel ca în cazul specimenelor compozite, cât timp aceste reconstrucţii sunt aduse la cunoştinţa cumpărătorului înainte de achiziţie, nu este nimic în neregulă cu ele.
- Replici de fosile – replicile de fosile se fac, de obicei, după specimene celebre din muzee şi sunt iteme spectaculoase, dar accesibile, astfel încât pot fi colecţionate mai uşor de către pasionaţi. Replicile pot fi turnate direct după un specimen de muzeu. De multe ori, paleontologii încurajează persoanele să cumpere replici, întrucât se generează astfel venituri pentru muzeu, fără a limita accesul publicului sau a oamenilor de ştiinţă la specimene ce ar putea avea o valoare ştiinţifică importantă. Este totuşi important ca replicile să fie etichetate ca atare înainte de cumpărare.
- Specimene falsificate in totalitate – nu în ultimul rând, există şi specimene de fosile falsificate în totalitate. Acestea sunt specimene de fosile fabricate pentru a imita specimene originale şi vândute că fosile autentice, pentru a induce în eroare şi pentru a genera profit. Acestea pot fi fabricate din răşină, sculptate în calcar sau chiar os fosilizat autentic sau pot fi pur şi simplu pictate pe o matrice de piatră. De obicei, falsurile sunt uşor de depistat, întrucât este greu de redat complexitatea detaliilor unui specimen de fosilă naturală iar tehnică folosită este rudimentară şi similară pentru toate specimenele vânzătorului, fapt ce îl dă de gol. Datorită volumului de muncă necesar, falsurile la specimenele de fosile se fac, de cele mai multe ori, la specimene spectaculoase, foarte rare şi scumpe (câteva mii de euro specimenul), specimenele de fosile comune fiind mai ieftin de găsit decât de falsificat.
Cum să identifici o fosilă falsă?
Există mai multe teste pentru a autentifica specimenele de fosile utilizate de către de instituţii specializate, dar sunt, în general, foarte scumpe – scanări CT, radiografii, teste cu acid, datare radiometrică sau analize chimice cu fluor. Cum majoritatea persoanelor nu au acces la astfel de teste, iar o parte dintre ele au efecte disructive asupra specimenului, există totuşi câteva aspecte pe care un proaspăt colecţionar poate să le ia în considerare atunci când cumpără o fosilă pentru a-i determina autenticitatea:
- Diversitate – aşa cum fiecare organism este diferit faţă de celălalt, chiar şi în cadrul aceleaşi specii, fiecare fosilă este diferită. Fosilele pot fi similare, dar nicio fosilă nu este 100% identică cu alta. Întreaga ofertă a unui vânzător ar trebui studiată pentru a vedea varietatea specimenelor. În cazul în care se constată prezenţa unor specimene 100% identice, este clar că este vorba de falsuri.
- Detalii si defecte – nivelul de detaliu şi defectele unui specimen de fosilă autentic este greu de reprodus din plastic sau răşină – urme de uzură la dinţi, smalţ deteriorat parţial, spărturi, crăpături, urme de rocă sedimentară necurăţată etc. Totodată, anumite detalii fine, morfologice, sunt extrem de greu de imitat – detaliile ochilor compuşi ai unui trilobit, zimţii de pe dintele unui Megalodon, cercurile de creştere pe oase, precum şi porozitatea lor fină. Prezenţa unor astfel de detalii pe specimen îi asigură autenticitatea. În acelaşi timp, există şi o serie de defecte cauzate de procesul de recoltare. De multe ori, vânătorii de fosile folosesc metode distructive pentru a descoperi specimenele – practic, folosesc ciocane pentru a sparge rocile sau chiar explozibil. Drept urmare, multe fosile – în special trilobiţii devonieni din Maroc, din cauza durităţii calcarului în care se află – au în general o crăpătură fină ce le străbate corpul, care este, ulterior, reparată. Aceste spărturi cauzate de procesul de recoltare sunt un alt factor de autenticitate.
- Proprietăţi fizice si geometrice – fosilele autentice sunt compuse din piatră solidă, comprimată, care este mult mai grea decât plasticul sau răşina din care sunt făcute falsurile. Totodată, culoarea unei fosile este, în mare, uniformă, iar textura naturală este greu de reprodus. Mulajele au o textură diferită faţă de fosilele originale, mai poroasă sau mai netedă, pot avea diferenţe de culoare, urme de lipituri de jur împrejur unde au fost ataşate pe matrice, precum şi bule de aer de la suflare care le dau de gol. Geometria unor fosile false sculptate în calcar este rudimentară, întrucât lucrătorii lucrează repede, iar perfecţiunea geometrică a unei fosile naturale este greu de obţinut rapid.
- Preţ – Există o serie întreagă de fosile foarte comune care se găsesc la preţuri accesibile: amoniţi, anumite specii comune de trilobiţi, dinţi de Mosazaur, dinţi de Plesiozaur, dinţii anumitor specii de dinozaur (Spinozaur, Triceratops, Edmontozaur), dinţi de Megalodon şi de diverşi alţi rechini, fragmente de coajă de ou de dinozaur, orthoceras, lemn fosilizat etc. Aceste fosile se găsesc în abundenţă în anumite zone, nu au o importanţă ştiinţifică mare, fiind uneori vândute chiar de către muzee. Achiziţionarea unei astfel de fosile nu este, de obicei, problematică din punct de vedere al autenticităţii. Riscul falsurilor sau ale restaurărilor nedeclarate creşte la specimenele mai rare şi mai scumpe, de mii de euro, unde volumul de muncă necesar falsificării este justificat financiar.
- Provenienţă – În multe cazuri, informaţia cu care vine un specimen poate fi un factor extrem de important în determinarea autenticităţii lui. Aceste date aduc informaţii foarte utile pentru colecţionari şi ajută la verificarea autenticităţii fosilei. Spre exemplu, locaţia de provenienţă menţionată corespunde cu vârstă geologică potrivită pentru acel tip de fosilă? Are vânzătorul cunoştinţele necesare despre specimenele pe care le comercializează, astfel încât să merite încrederea cumpărătorului?
- Teste – Acestea pot fi intrusive sau non-intrusive. Fosilele restaurate cu răşină, epoxy sau plasic pot străluci sub o lampa UV. Fragmentele compozite de oase din diferite surse pot să aibă nuanţe de culori relativ diferite sub lumina neagră. Răşina şi plasticul sunt, de asemenea, mai moi decât piatra, lucru care poate fi detectat cu nervii sensibili din dinţii tăi, dacă aplici o muşcătură uşoară. O picătură de acetonă poate să înlăture vopseaua (test foarte folositor pentru oasele moderne de mamifer, recondiţionate să pară fosile) şi se poate vedea dacă culoarea se ia pe un disc de bumbac, cu toate că acesta ar fi considerat deja un test intrusiv. Dinţii adevăraţi de Mosazaur autentici sunt, de multe ori, lipiţi pe rădăcini false sau mandibule compozite, realizate din os zdrobit, pentru a le mari valoarea. Dacă sunt frecate cu o cârpă umedă poţi dizolva lipitura. Ca metode extreme, colecţionarii cunoscători au tăiat specimenele în jumătate pentru a dezvălui compoziţia de răşină dinăuntru! Chihlimbarul este un alt tip de fosilă care poate fi falsificat, uneori din plastic, alteori prin inserarea de incluziuni (insecte) foarte rare (păianjeni, insecte de dimensiuni mari) între bucăţi de chihlimbar autentic şi apoi lipite împreună. Chihlimbarul autentic este cald la atingere, iar frecarea lui cu o cârpă moale îl face să emită un miros natural şi îl încarcă cu energie statică, însă poate să-l şi facă să înceapă să se topească. De asemenea, chihlimbarul va pluti în apa mării sau în apă sărată (aşa sunt găsite în Marea Baltică), în timp ce copalul (chihllimbar tânăr) şi plasticul se scufundă. Chihlimbarul este dur şi se fracturează dacă este tăiat, în timp ce plasticul poate fi tăiat cu uşurinţă, fără a se crăpa. O picătură de alcool sau acetonă va începe să dizolve copalul, dar nu vătamează chihlimbarul. Un ac încins poate să străpungă cu uşurinţă prin copal şi emite un miros puternic, creează un punct negru şi fum mirositor la plastic, iar în cazul chihlimbarului autentic, îl străpunge cu greu şi produce un fum albicios.
- Falsuri cunoscute – există şi o serie de fosile care sunt de multe ori falsificate, precum anumite specii foarte rare de trilobiţi din Maroc, maxilare de Mosazaur (unde dinţii sunt reali dar oasele maxilarului sunt compozite), fosile de Keichozaur, dinozauri cu pene şi ouă intacte de dinozauri din China etc. Faţă de fosilele menţionate anterior, orice colecţionar nou ar trebui să aibă grijă.
În concluzie, pentru colecţionarii noi de fosile se recomandă începerea cu specimene comune, rareori falsificate – amoniţi, specii comune de trilobiţi, dinţi de Mosazaur, dinţi de Plesiozaur, dinţii anumitor specii de dinozaur (Spinozaur, Triceratops, Edmontozaur), dinţi de Megalodon şi de diverşi alţi rechini, fragmente de coajă de ou de dinozaur, orthoceras, lemn fosilizat etc. – urmând apoi o diversificare a colecţie în funcţie de experienţa acumulată.
Surse: American Museum of Natural History, fossilmuseum.net – Studiu 1, fossilmuseum.net – Studiu 2
