Dinte rar fosilizat autentic de Rechin Vulpe Alopias Latidens, 1,4 cm lungime, 50 mil ani, Eocen, Maroc

49,99 lei

Specimen rar autentic de dinte fosilizat de Rechin Vulpe (specia Alopias Latidens) din Maroc, vechi de aproximativ 50 de milioane de ani, în cutie de plastic. Un cadou excelent pentru un colecţionar sau pentru cineva pasionat de rechini sau de paleontologie!

Rechinii au un număr foarte mare de dinţi, pe mai multe rânduri, care se schimbă de foarte multe ori în timpul vieţii (chiar săptămânal). Acest lucru, combinat cu durabilitatea smalţului precum și cu perioada de timp lungă cât au trăit, face că dinţii de rechin fosilizaţi să fie des întâlniţi în diverse părţi ale globului.

Datorită vechimii specimenului și a naturii fragmentare a depozitelor de fosile din Maroc, precum și a metodelor de extragere locale, dintele poate avea imperfecţiuni și zone reparate (lipituri) care sunt perfect normale și inevitabile, dar este, per total, în condiție bună, cu stratul de smalț aproape intact. Vă invităm să studiaţi atent pozele produsului pentru a identifica imperfecţiunile naturale și eventualele reparaţii ale specimenului.

Click aici pentru mai multe informaţii generale despre fosile

Specimen: dinte fosilizat autentic de Rechin Vulpe (specia Alopias Latidens)

Vârsta: aproximativ 50 de milioane de ani, perioada Eocenă

Dimensiuni: aproximativ 1,4 cm lungime latura lungă (va rugăm să vă uitaţi la poza în care specimenul este pus lângă riglă/în mână pentru a vă face o idee legată de dimensiunea lui)

Ţara de origine: Dakhla, Maroc

Produsul constă într-un singur dinte fosilizat autentic de Rechin Vulpe (specia Alopias Latidens) în cutie de plastic, cel din pozele de mai sus, și vine însoțit de o broșură ce conține informații geologice și paleontologice specifice.

În stoc

Descriere

Rechinii vulpe sunt un gen de rechini care a apărut în perioada Eocenă, acum 50 de milioane de ani, și care există și în zilele noastre. În prezent, ei se găsesc în toate oceanele temperate și tropicale ale lumii.

Rechinii vulpe sunt numiți așa după aripioara caudală (sau coada) foarte lungă, care poate fi la fel de lungă cât întregul corp. Coada este folosită pe post de armă, pentru a lovi și a ameți prada. Rechinii vulpe au un cap scurt și un nas conic. Gura lor este în general mică, iar dinții variază în dimensiuni, de la mici la mari. Cel mai mare rechin vulpe modern este Alopias vulpinus, care poate ajunge până la 6,1 metri lungime și la o greutate de peste 500 kg.

Rechinii vulpe sunt destul de zvelți, cu aripioare dorsale mici și aripioare pectorale mari, curbate. Cu excepția rechinului vulpe cu ochi mari, acești rechini au ochii relativ mici, poziționați în fața capului. Colorația variază de la gri brun, albastru sau purpuriu în partea dorsală și cu nuanțe mai deschise la nivel ventral.

Rechin vulpe
Rechin vulpe modern – autor Thomas Alexander, Wikipedia – imaginea are rol strict ilustrativ și nu face parte din produs

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugă o recenzie pentru “Dinte rar fosilizat autentic de Rechin Vulpe Alopias Latidens, 1,4 cm lungime, 50 mil ani, Eocen, Maroc”

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Bijuterii cu fosile