Descriere
Mamutul lânos (Mammuthus primigenius) a fost o specie de mamut care a trăit din epoca Pleistocenă, acum aproximativ 400.000 de ani, pana in epoca Holocenă, acum aproximativ 10.500 de ani. A coexistat odată cu oamenii timpurii, care îi vânau pentru hrană, blană, dar și pentru oase și colți, din care-și făceau instrumente și le foloseau la construirea locuințelor.
Mamutul lânos avea aproximativ aceeași mărime ca și elefanții africani moderni. Masculii speciei atingeau la umăr o înălțime între 2,7 și 3,4 m și cântăreau până la 6 tone. Comparativ, femelele de dimensiune medie ajungeau până la 2,9 metri înălțime și cântăreau până la 4 tone.
Mamuții lânoși au fost bine adaptați la mediul rece din timpul ultimei ere glaciare, corpul lor fiind acoperit cu o blană densă cu fire de păr lungi și un strat de subpăr scurt. Culoarea blănii varia de la întunecată până la gălbui-deschisă. Pentru minimizarea degerăturilor și a pierderii căldurii, urechile și coada erau scurte. Aveau o pereche de colți lungi și patru molari, pe care îi înlocuiau de șase ori pe durata vieții. Dieta lor consta în mare parte din ierburi și rogoz. Cel mai probabil puteau ajunge până la vârsta de 60 de ani.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.