Oamenilor le este greu de imaginat viaţa in afara pământului uscat pe care păşesc, însă până acum 375 de milioane de ani continentele erau populate numai de plante şi insecte iar toate vietăţile vertebrate trăiau în apă. În tranziţie către viaţa pe uscat, unul dintre primii peşti care au dezvoltat membre şi au putut păşi afară din apă a fost Tiktaalik roseae.

De mai bine de un secol oamenii încearcă să pună cap la cap piesele de puzzle ale evoluţiei vieţii pe Pământ. Ştim că viaţa a început în oceanele ce acopereau Pământul iar genetica a demonstrat faptul că toate vietăţile cu patru membre (tetrapode) se trag din peşti care s-au adaptat la viaţa pe uscat, dar care a fost primul peste care a păşit pentru prima dată afară din apă? În 2004, Neil Shubin, Edward Daeschler şi Farish A. Jenkins au făcut o descoperire remarcabilă care pare să rezolve o parte din misterul evoluţiei – o fosilă veche de 375 de milioane de ani, din perioada Devoniană, a unui animal numit Tiktaalik roseae.

Tiktaalik era un animal pe jumătate peste, jumătate amfibian. Specia aparţinea clasei Sarcopterygii (peşti cu “înotătoare lobate”), avea un cap mare şi plat, dinţi ascuţiţi şi semăna cu o combinaţie între un peste şi un crocodil. Putea atinge până la 2.5 metri lungime, avea branhii, solzi şi înotătoare, dar şi caracteristici de tetrapod – gât mobil, o cutie toracică robustă iar orificiile oaselor capului ne sugerează faptul că dezvoltase plămâni primitivi. Înotătoarele frontale erau mari, aveau umeri, coate, inclusiv încheieturi parţiale de mâini şi îi permiteau să îşi sprijine toată greutatea corpului şi să se târască în mâl sau pe pământ. Înotătoarele dorsale erau şi ele suficient de dezvoltate pentru a-i permite atât să înoate, cât şi să se sprijine pe ele la nevoie. Poziţionarea ochilor în vârful capului sugerează faptul că petrecea mult timp uitându-se în sus, probabil în afara apei.

Tiktaalik este ceea ce paleontologii numesc o fosilă intermediară (sau tranziţională), adică face legătură între peşti şi amfibieni. El trăia în apa puţin adâncă de la mal, unde se ascundea probabil de prădători. În acest sens, a dezvoltat nişte înotătoare întărite frontale şi dorsale pe care putea să îşi sprijine toată greutatea corpului şi să păşească iar plămânii primitivi îi permiteau să umble atât prin mâlul de la marginea apelor, cât şi pe uscat. Deşi Tiktaalik trăia probabil majoritatea timpului în apă şi păşea numai la nevoie în afară, în timp se bănuieşte că lipsa de prădători de pe uscat combinată cu abundenţa de hrană disponibilă acolo (insecte şi plante) a determinat animale precum Tiktaalik să facă tranziţia definitivă la viaţa de uscat.

Ceea ce este cu adevărat uimitor este faptul că structura osoasă a membrelor lui Tiktaalik este extrem de similară cu structura membrelor tuturor animalelor vertebrate de pe uscat din zilele noastre, inclusiv a oamenilor – avea umăr, cot, incheietură si degete integrate în înotătoare. Acest lucru sugerează faptul că este posibil ca Tiktaalik roseae să fie un strămoş comun al tuturor vertebratelor de pe uscat, inclusiv a oamenilor, o adevărată “verigă lipsa”.

Surse: University of Chicago, ScienceDaily