Hypselosaurus

Hypselosaurus era un dinozaur care se crede că a trăit în perioada Cretacică Superioară, acum aproximativ 70 de milioane de ani, în Sudul Franței. Era un dinozaur erbivor, un titanozaur sauropod. Se crede că Hypselosaurus putea atinge până la 12 metri lungime, dimensiune estimată după fragmentele de oase găsite.

Ouă atribuite lui Hypselosaurus au fost printre primele ouă de dinozauri descoperite vreodată, în secolul al XIX-lea. Ouăle de Hypselosaurus puteau avea o coajă foarte subțire și măsurau în jur de 30 cm diametru. Fragmente de coajă de ou atribuite lui Hypselosaurus sunt printre fosilele des întâlnite în Franța.

Ultimele studii contestă faptul că Hypselosaurus ar fi un dinozaur distinct, și se bănuiește că rămășițele identificate până acum ar fi ale altor sauropode care au trăit în acea perioadă.

Hypselosaurus - reproducere artistică
Hypselosaurus – reproducere artistică – artist Nobu Tamura, Wikipedia
Hypselozaur - dimensiuni estimate
Hypselozaur priscus – dimensiuni estimate – sursa Wikipedia
Oua de Hypselosaurus
Ouă de Hypselosaurus – Provence, Muséum National D’Histoire Naturelle, Paris- sursă Wikipedia