Rinocerul lânos (Coelodonta antiquitatis) este o specie dispărută de mamifer erbivor, care a trăit din epoca Pliocenă până în epoca Pleistocenă, de acum aproximativ 5,3 milioane de ani până acum aproximativ 11,700 de ani. Acest rinocer se distingea prin talia masivă, precum și prin blana sa deasă și lungă, de culoare maronie-închisă, care îi oferea o protecție esențială împotriva frigului intens din Epoca de gheață.
El trăia pe un teritoriu vast, cuprinzând tundrele și stepele reci din Eurasia, de la Europa de Vest până în estul Siberiei. Ca și rinocerii moderni, rinocerul lânos avea două coarne keratinoase pe cap, dintre care cel anterior era proeminent și curbat. Se presupune că acest corn robust era utilizat pentru a facilita accesul la vegetația ascunsă sub stratul de zăpadă. Dieta sa era predominant vegetariană, bazată pe ierburi, ferigi, mușchi și licheni.
Molarii de rinocer lânos sunt diferiți de cei ai rinocerilor moderni întrucât prezintă o adâncitură specifică la nivelul coroanei. Astfel, numele specieie provine din cuvintele grecești koilos – „gol” și odoús – „dinte”, dând denumirea științifică Coelodonta antiquitatis – „dinte gol al antichității”.
Dispariția acestei specii, survenită acum aproximativ 11.700 de ani, a fost determinată de o combinație de factori. Schimbările climatice de la sfârșitul ultimei glaciațiuni, care au condus la modificări ecologice majore, au alterat fundamental habitatul său, iar vânătoarea intensivă practicată de populațiile umane preistorice a contribuit semnificativ la declinul final al speciei.
