O nouă specie de “furnică din Iad” a fost descoperită într-o bucată de chihlimbar veche de 98 de milioane de ani din Myanmar (fosta Burma). Linguamyrmex vladi era echipată cu fălci puternice şi cu un corn ascuţit, ranforsat cu metal, pe care-l folosea, probabil, pentru a-şi străpunge prada si a se hrăni cu hemolimfă.

Depozitele de chihlimbar din Myanmar (fosta Burma) au scos la iveală o nouă specie de furnică din aşa-numitul grup disparut de “furnici din Iad” (“hell ants”). Denumirea de “furnici din Iad” nu a fost pusă la întâmplare – aceste specimene preistorice aveau o anatomie demnă de numele purtat.

Linguamyrmex vladi, după cum a fost numită specia de faţa, a trăit în perioada Cretacică, acum 98 de milioane de ani, şi a fost descoperită de către Dr. Phillip Barden şi colegii săi de la New Jersey Institute of Technology din Newark. “Furnicile din Iad” aveau o anatomie specială a gurii – în loc de mandibule normale avea două lamele ascuţite, îndreptate în sus. Această caracteristică fizionomică nu se regăseşte la nicio altă specie de furnică din prezent. Firele de păr din jurul mandibulelor se regăsesc, însa, şi la alte specii moderne de furnici. În momentul în care aceste fire sunt atinse, furnicile îşi închid fălcile etanş, capturând prada. Datorită prezenţei acestor fire de păr la specimenul găsit, se crede că mandibulele “furnicilor din Iad” funcţionau într-un mod similar.

O parte din furnicile din acest grup dispărut aveau şi o proeminenţă ascuţită, asemănător unui corn, situată deasupra mandibulelor, cu care străpungeau prada. Acesta este şi cazul speciei de faţă. Bănuiala este că, în momentul în care o altă insectă atinge perii din jurul gurii, mandibulele se ridicau, apucau prada şi o înfigeau în acest corn.

La o examinare CT, s-a descoperit faptul că acest corn, cu care era dotată Linguamyrmex vladi, era ranforsat cu metal. Dr. Vincent Perrichot, expert în entomologie de la University of Rennes 1 din Franţa, presupune că metalul ajuta la protejarea cornului. Dr. Phillip Barden a declarat că teoria lui Perrichot are sens, deoarece cornul trebuia să suporte impact după impact, în repetate rânduri. Chiar şi unele insecte moderne reduc uzarea mandibulelor într-un mod similar, prin ranforsarea lor cu metale precum zinc şi fier.

Pe lângă faptul că furnica preistorică avea mandibule imense şi un corn ascuţit, ranforsat cu metal, este posibil să fi fost şi un “vampir”. Studiind anatomia specimenului, s-a constatat faptul că, atunci când mandibulele ar fi fost mişcate în sus, ar fi creat un fel de “canal” care ar fi permis hemolimfei – sângele insectelor – să alunece până în gura furnicii. “Furnicile din Iad” ar fi putut, astfel, să prindă prada în mandibule, să o străpungă cu cornul lor, şi apoi să se hrănească cu hemolimfă. De la această presupunere pleacă şi numele “vladi”, dat acestei specii de furnică, după domnitorul Vlad Ţepeş al Ţării Româneşti.

Lângă specimenul de Linguamyrmex vladi, echipa lui Barden a găsit şi o larvă de cărăbuş bine prezervată – adică exact genul de insectă plină de hemolimfă, prada perfectă pentru o insectă-vampir. Astfel, este posibil ca furnica să se fi pregătit să ia masa atunci când a fost prinsă în chihlimbar.

“Până când nu vom găsi un specimen cu prada capturată, putem doar să speculăm – dar e sigur doar o chestiune de timp”, spune Dr. Phillip Barden. Depozitele de chihlimbar din Myanmar sunt foarte bogate, aşa că probabil că în curând se vor găsi specimene care ne vor explica mai bine felul în care aceste “furnici din Iad” se hrăneau.

Sursă: NewScientist, ScienceAlert