Acum 70 de milioane de ani, în perioada Cretacică, o broască râioasă gigantică numită Beelzebufo ampinga putea să atingă 41 de cm şi avea o muşcătură foarte puternică, ce i-ar fi permis să vâneze inclusiv dinozauri de dimensiuni mici.

În urmă cu 70 de milioane de ani, dinozaurii nu erau singurele creaturi gigantice de pe Pământ. Lumea era un loc mult mai înfricoşător, unde până şi broaştele puteau fi o ameninţare.

Beelzebufo ampinga era o broască râioasă gigantică, de dimensiunea unei mingi de plajă, care avea o muşcătură atât de puternică încât se bănuieşte că ar fi putut să vâneze inclusiv dinozauri de dimensiuni mici. Această creatură dispărută este cea mai mare broască râioasă care a trăit vreodată, conform descoperirilor făcute până în prezent. Ea putea să atingă 41 de cm lungime, cântărea aproximativ 4,5 kg şi a trăit în Madagascar, în Cretacicul Târziu. Numele său este compus din Beelzebub – “diavol” pe greacă şi bufo – “broască râioasă” pe latină.

Cu toate că Beelzebufo ampinga a dispărut demult, ea se asemăna cu broaştele râioase moderne din genul Ceratophrys. Aceste broaşte sunt cunoscute pentru stilul specific de vânătoare – ele aşteaptă nemişcate ca prada să se apropie, după care o înşfacă cu forţă. Forma rotundă şi gura supradimensionată le-a dat broaştelor Ceratophrys porecla de “broaşte Pacman”, după faimosul joc din anii ’80.

Datorită acestei asemănări, broaştele Ceratophrys au fost folosite într-un studiu recent pentru a aproxima forţa muşcăturii broaştelor dispărute Beelzebufo ampinga. Pentru experiment, oamenii de ştiinţă au folosit un transductor de forţă realizat din două plăci acoperite cu piele. Atunci când broasca a muşcat plăcile, acestea au măsurat cu precizie forţa muşcăturii.

Astfel, au determinat faptul că o broască Ceratophrys cu un cap de aproximativ 4,5 cm lăţime muşcă cu o forţă de 30 de Newtoni sau aproximativ 3 kg. Acest lucru îi permite să ţină prada în fălcile sale masive după ce a prins-o şi tras-o înăuntru cu limba sa lipicioasă.

Dr Marc Jones, de la University of Adelaide şi South Australian Museum, a declarat: “În comparaţie cu marea majoritate a broaştelor râioase care au fălci slabe şi se hrănesc, în general, cu pradă de dimensiuni mici, broaştele Ceratophrys creează ambuscade pentru animale chiar la fel de mari ca ele – inclusiv şerpi, rozătoare sau alte broaşte. Iar fălcile lor puternice joacă un rol esenţial în capturarea şi imobilizarea pradei”.

După adaptarea datelor pentru o gură de aproximativ 10 cm lăţime, s-a obţinut o forţă de 500 de Newtoni, adică în jur de 50 de kg. Această forţă a muşcăturii este echivalentă cu cea a broaştelor ţestoase, a anumitor specii de crocodili sau a unor mamifere prădătoare cu aceeaşi dimensiune a gurii.

Aşadar, folosind această metodă, echipa de cercetători a calculat forţa muşcăturii pentru dimensiunea gurii lui Beelzebufo ampinga. Aceasta avea o gură de aproximativ 15,4 cm lăţime, ceea ce înseamnă că avea o muşcătura cu o forţă de până la 2200 Newtoni – adică în jur de 224 kg. Cu alte cuvinte, mai mult decât suficient pentru a fractura degetele unui om.

“Cu o asemenea forţă a muşcăturii, Beelzebufo ampinga ar fi fost capabilă să incapaciteze chiar şi dinozaurii mici sau puii de dinozaur care trăiau în acelaşi mediu cu ea”, declară în final Dr Marc Jones.

Surse: Nature, ScienceAlert, NationalGeographic,