Cel mai mare rechin care a existat vreodată a fost Rechinul Megalodon. Acesta a apărut acum 23 de milioane de ani, în perioada Miocenă, şi putea să atingă 18 metri lungime. Megalodon a fost unul dintre cei mai masivi şi mai puternici prădători din istoria vertebratelor, până acum aproximativ 2,6 milioane de ani, când a dispărut, la finalul Pliocenului.

Trecutul planetei noastre ne este accesibil doar într-o mică măsură, prin rămăşiţele vieţuitoarelor care l-au populat de-a lungul sutelor de milioane de ani. Printre acestea se numără creaturi gigantice şi prădători temuţi, atât pe uscat, cât şi sub apă. Dacă ne-am fi scufundat în apele de la începutul perioadei Miocene, ne-am fi întâlnit cu cel mai mare rechin care a existat vreodată – Rechinul Megalodon.

Megalodon (Otodus megalodon, denumit anterior Carcharocles megalodon) este o specie dispărută de rechin care a trăit acum 23-2,6 milioane de ani. Numele sau înseamnă “dinte mare” şi este derivat din două cuvinte greceşti – megas, care înseamnă “mare, măreţ” şi odoús, care înseamnă “dinte”. Rechinul a trăit în perioadele Miocen-Pliocen şi a aparţinut familiei Otodontidae, fiind derivat dintr-un rechin din genul Otodus.

Megalodon este, cu siguranţă, unul dintre cei mai “populari” rechini, datorită dimensiunilor sale colosale. Cercetătorii sunt de părere că aceşti rechini arătau ca o versiune mai masivă a Rechinului Marele Alb din zilele noastre, iar rămăşiţele lor fosilizate sugerează faptul că puteau atinge până la 18 metri lungime. Fălcile lor imense puteau să aplice o muşcătură cu o forţă între 110.000 – 180.000 de newtoni, iar dinţii lor atingeau 15 cm lungime şi erau groşi şi robuşti, construiţi special pentru a sfâşia prada şi pentru a sparge oase.

Din cauza faptului că rămăşiţele speciei constau, în principal, doar în dinţi şi vertebre, de-a lungul timpului s-au făcut multe speculaţii cu privire la dimensiunile Rechinului Megalodon. Iniţial, se credea că aceşti rechini puteau să atingă 25 de metri lungime, dar consensul este acum de 18 metri. Un studiu din 2015 a corelat dimensiunea rechinilor moderni cu viteza lor tipică de înnot şi a estimat faptul că un Megalodon ar fi înnotat cu o viteză de 18 km/h.

Fosile de Megalodon au fost găsite în multe părţi ale lumii, inclusiv în Europa, Africa, America şi Australia – în principal în zone cu climă subtropicală sau temperată. Acest rechin uriaş trăia în diverse habitate marine, care includ ape de coastă de mică adâncime, lagune mlăştinoase de lângă coastă, litorale nisipoase sau în larg, în ape de mare adâncime. Rechinii adulţi nu trăiau, în general, în ape de mică adâncime, ci în larg. Se pare că erau animale migratoare, care se mişcau între apele de coastă şi cele din larg, în special în anumite perioade din viaţă. Dinţi de Megalodon au fost excavaţi, însă, din regiuni îndepărtate de coastă, precum Groapa Marianelor din Oceanul Pacific.

Rechinul Megalon a avut un impact puternic asupra structurii comunităţilor marine. Rămăşiţele fosilizate sugerează faptul că vâna pradă de mari dimensiuni, precum balene, foci şi ţestoase gigantice. Puii de Megalodon trăiau în apele calde de coastă, unde se hrăneau cu peşti şi balene mici. În comparaţie cu Marele Alb, care atacă prada pe părţile moi din lateral, Megalodonul îşi folosea, probabil, fălcile puternice pentru a pătrunde cavitatea toracică şi a străpunge inima şi plămânii prăzii.

În ciuda dimensiunilor sale şi a forţei muşcăturii, Rechinul Megalodon nu era lipsit de competiţie. Alţi prădători marini, precum Livyatanul sau “Balenele ucigaşe” (Orcinus orca) se hrăneau, la rândul lor, cu aceeaşi pradă ca Megalodon, ceea ce este posibil să fi contribuit la dispariţia lui. Un alt motiv al dispariţiei lui Megalodon este posibil să fi fost legat de declanşarea Erelor Glaciare, deoarece rechinul prefera apele mai calde. Acest lucru a dus la dispariţia habitatelor potrivite precum şi la migraţia balenelor în regiunile polare, ceea ce a contribuit, treptat, la dispariţia giganticului rechin.

Surse: National Geographic, PLOS