Descriere
Pisica de mare este un pește cartilaginos, înrudit cu rechinii. Primele pisici de mare au apărut în perioada Jurasică, acum aproximativ 200 – 145 de milioane de ani, și trăiesc și în prezent. Pisica de mare preferă mai ales apele puțin adânci și își petrece jumătate din timp ascunsă în nisip sau în mâl, astfel încât sunt vizibili doar ochii, orificiile secretoare și coada înarmată cu un spin veninos.
Pisica de mare se hrănește mai ales cu viețuitoare marine mici, moluște și raci, pe care le scoate din nisip. Speciile mai mari consumă și pești morți sau sepii. Gura pisicii de mare se află pe partea ventrală a capului. Cu ajutorul dinților bonți, lați, dispuși pe mai multe rânduri, sparge cochilia prăzii. În timpul căutării hranei, culoarea să îi asigură un camuflaj perfect în mediul înconjurător iar locomoția se realizează prin unduirea înotătoarelor pectorale.
La fel că și rechinii, pisicile de mare s-au schimbat destul de puțin de-a lungul timpului și sunt asemănătoare cu rudele lor preistorice.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.