Descriere
Lemnul fosilizat este lemn care s-a transformat în piatră în urma procesului de permineralizare. În urma acestui proces, întreaga materie organică este înlocuită de către minerale, în timp ce o mare parte din structura originală – precum inelele unui copac – este păstrată.
Pentru ca acest proces să se producă sunt necesare condiții speciale: lemnul trebuie să fie îngropat într-un mediu care să fie slab oxigenat (pentru ca descompunerea să nu aibă loc) și care să aibă curenți de apă bogați în minerale.
Culorile lemnului fosilizat sunt rezultate în urma procesului de mineralizare – de exemplu, culorile roșii și oranj sunt un rezultat al compușilor de fier, verdele al cuprului ș.a.m.d.
Unele dintre cele mai faimoase zone de unde este minat lemnul fosilizat este Ambilobe, Madagascar. Specimenele de acolo datează din perioada Triasică, în urmă cu 220 de milioane de ani și majoritatea provin cel mai probabil de la un conifer din genul Araucaria.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.