Descriere
Melcii sunt gastropode cu cochilie care au aparut în perioada Cambriană târzie, acum aproximativ 480 de milioane de ani, și trăiesc și în zilele noastre.
Corpul melcilor este împărțit în două – cochilia și corpul moale care o susține. Majoritatea melcilor cu cochilie au o un înveliș format dintr-o singură bucată, de obicei încolăcită sau spiralată. Această cochilie încolăcită se deschide de obicei pe partea dreaptă. Numeroase specii prezintă un opercul, care la multe specii acționează ca o trapă pentru a închide cochilia. Acesta este de obicei făcut dintr-un material tare, uneori calcaros. În melcii de uscat, cochilia este mai mică sau chiar absentă. Restul corpului melcilor este moale, cu o textură vâscoasă și culori închise, ornamentat uneori cu pete de culori deschise. Le lipsesc picioarele, dar se mișcă datorită unui „picior ventral muscular”. Piciorul are o mișcare în formă de undă produsă de contracții musculare care contribuie la procesul de „alunecare”, în timp ce se secretă un mucus alunecos care reduce frecarea pe suprafața pe care melcul se deplasează. Acest mucus este „urma” pe care o lasă melcii de uscat în timp ce se mișcă.
Din punct de vedere al hranei, melcii au evoluat pentru a mânca aproape orice; sunt erbivori, carnivori, omnivori și detritivori (mănâncă materie în descompunere de la plante și alte animale). Există specii care mănâncă viermi, vegetație, vegetație putrezită, deșeuri animale, ciuperci și chiar alți melci.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.